Alice stătea întinsă în pat. Era îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie a sa, violet cu panglici de un galben pal. Parcă se afla într-o prăjitură meticulos ornamentată. Doar că de cele mai multe ori se simţea bine în felul acesta doar când se privea în oglindă. Pereţii camerei îşi schimbau uşor culoarea la intervale regulate de timp ca într-un joc de-a v-ati ascunselea. Galben, verde, rosu.. galben... Alice gândea încet. Şi strălucitor, cu multe flori transparente în jur. O făcea de multă vreme. Se gândea la sine. Şi numai prin sine. Şi asta îi ocupa atât de mult din timp, încât mereu întârzia la ceai. Îi ocupa tot mai mult din spaţiul minţii şi al inimii încât aproape că nu îşi mai dădea seama ce fac şi ceilalţi (deşi, iniţial parcă acesta ar fi fost motivul pentru care începuse să întârzie la ceai, fără să vrea să facă efectiv şi acest lucru). Şi nu îşi mai dădea seama că şi ceilalţi gândesc la fel, dar şi în multe alte feluri. Uneori, când privea păsările albe cum zburau de pe ramuri, îşi aducea aminte de acest lucru. Dar parcă nu destul de des pe cât ar fi trebuit. Erau însă şi alţii care făceau asta, unii chiar mai rar decât ea. Însă era un lucru pe care îl făceau cu toţii negreşit. Chiar şi la ceai, sub pomii vurnerabili şi curaţi. Erau fiecare prinşi între ziduri, dar parcă într-un labirint de ziduri, de când se năşteau. Şi uneori găseau o ieşire şi vedeau şi celelalte labirinturi, ale celorlalţi care reuşiseră sau nu, la rândul lor, să iasă. Dar cu toţii se întorceau negreşit pe cărările străjuite ale zidurilor interioare, uitând parcă de ceea ce văzuseră în afară sau că există un afară.
Alice respira uşor dintre petalele şi polenul de pe pat pe care le adusese pe haine fără să vrea din grădină. Îşi aminti că existau totuşi şi aceia care la întoarcerea în labirint reuşesc să vadă prin ziduri şi să găsească mai repede ieşirile. Dar pentru asta trebuie să fie foarte atenţi. Şi foarte darnici. Egoismul nu îşi are locul aici. Trebuie să ştii să înveţi să oferi din cărămizile tale pentru a putea zări ce e dincolo de ele. Mulţi însă confundau asta cu păzitul unor tranşee. Dar poate chiar aşa e, cu toţii erau soldaţi din când în când, recrutaţi în propriul lor suflet. Alice avea însă în dulap doar rochii ca pentru păpuşi. Ele nu cunoşteau războiul. Şi chiar când acesta se termina, zidurile nu dispăreau niciodată. Ele pot doar să scadă în înălţime, permiţându-ţi să vezi pe deasupra lor. Sunt însă şi aceia care se lasă în jos şi uneori uită totul adormind la umbra sinelui lor cărămiziu. Pereţii din cameră însă nu luaseră încă şi culoarea aceasta. Şi da, unii dintre ei adormeau aşa. E foarte uşor să te eschivezi şi e foarte uşor să nu-ţi dai seama că faci asta. Cu toţii erau într-o anumită măsură predispuşi către aşa ceva. Solipsism.. auzise cuvântul acesta odată la mama.. parcă trecuseră o mulţime de ani de atunci. Toţi îşi fabricau diverse universuri şi uitau de multe ori să iasă din ele. Şi cine ar fi putut efectiv să-i condamne? Atâta timp cât nu faceau pe nimeni să sufere...prea mult. Pentru că e aproape imposibil să nu faci un rău cât de mic cuiva vreodată. Şi noi trăim cât labirintul nostru şi numai cu el. Ca o orbire parţială. Şi parcă a încerca să vezi din când în când mai bine ar fi la fel cu a spune o poveste unui copil la culcare. Tu ştii că povestea nu e adevărată, dar copilul va pluti pe ea. Şi pe măsură ce citeşti e ca şi cum cu fiecare cuvânt i-ai oferi o cărămidă de la tine şi i-ai construi o lume frumoasă cât un castel în timp ce tu ieşi din tine să iei o gură proaspătă de aer. Doar că acest castel pe care i-l oferi nu îl va întemniţa, pentru că viaţa ştie oricum să dărâme orice palat, aşezând în loc case mici, deseori triste, cu ferestre înguste din care ieşi cu greu. Dar tu citeşte în continuare, orice casă mică poate avea pe perete măcar un tablou cu un castel ca-n poveşti. Alice stătea întinsă în pat, în rochia ei cea mai frumoasă, iar pereţii deveneau pe rând verzi, galbeni, roşii... afară, în grădină, păsările albe tăceau sub cerurile ascunse în noapte. Alice asculta povestea mai departe.
No comments:
Post a Comment