Se întâmpla să fie una dintre zilele acelea în care te gândeşti la ceva şi nu îţi dai seama exact la ce, una dintre zilele în care ceva încearcă să te avertizeze cu privire la viitorul tău exact atunci când tu te concentrezi asupra oricărui alt lucru, astfel încât nu observi nimic. Era linişte, deci. Nici măcar nu mai ştiu ce zi era. Era o zi importantă... Nu, avea să fie o zi importantă.
Niciodată nu ne dăm seama de zilele cu adevărat importante, decât atunci când au trecut deja. Să încerci să prinzi o astfel de zi e ca şi cum ai încerca să îl prinzi pe Dumnezeu de un picior. Cel puţin, eu nu am încercat niciodată.
Şi mergeam...
[...]
Ne plimbam prin acelaşi parc cu alei, dar fără case de pitici, cu vedere la stele. Era o zi atât de frumoasă! Stătea să plouă şi în aer era mirosul acela specific... de pară!? Nu ştiu dacă mirosea cu adevărat a pere, însă pe mine ma ducea cu gândul la o pară. Ne plimbam fără ţintă pe alei şi încercam să alegem o bancă. În final, a trebuit să alegem rădăcina unui copac, întrucât a început să toarne cu găleata. Dacă îmi amintesc eu bine, parcă aveam şi o umbrelă, dar cum să compari o umbrelă cu o îmbrăţişare lungă cât ploaia?
No comments:
Post a Comment